După ce au fost exclusi din PSD, Mircea Geoană și Marian Vanghelie se întreg în a arunca lături peste partidul din a cărui conducere au făcut parte. Pentru Vanghelie, lucrurile sunt simple: a vrut să câștige puterea, nu a putut. Mai mult, a fost exclus din PSD, urmând să ajungă tot mai izolat pe scena politică. Este foarte tare să fi primar de sector în București, dar fără o susținere politică, este greu să reziști, deși Vanghelie a reușit o dată. Aproape analfabetul Vanghelie a fost susținut de PSD, iar pentru asta, PSD își merită lăturile.

Mircea Geoană este cel puțin la fel de disperat ca și Vanghelie, dar dintr-o altă cauză. Mult, mult mai meschină. Omul s-a chinuit, timp de 10 ani, să pună mâna pe o locuință de stat. Mihaela, dragostea mea!, expresie rămasă în istorie, își avea un rost mult mai intim. Geoană îi striga soției, cu satisfacția preistorică a bărbatului întors de la vânat cu o halcă de carne, că au făcut rost în sfârșit de o casă de la stat. Dar nu a fost să fie, Băsescu ne-a ciuruit pe toți, iar cel mai ciuruit a rămas tot Geoană, care a simțit din nou aerul rece al iernii pișcându-l de ceafă.
Deși în opoziție, fără să ocupe vreo funcție în baza căreia să îi fie repartizată casă de la RAAPPS, de fapt este o vilă pe Dorobanți, Geoană a reușit să ocupe locuința și în vremea guvernării PDL, deși Boc a tot făcut reduceri.
De data aceasta, după excluderea din partid, după ce a pierdut și functia de Înalt Reprezentant al Primului-Ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică, Geoană nu mai are o functie in baza careia sa ii fie repartizata casa de la RAPPS. Ca atare, are 60 de zile la dispoziție să părăsească locuința pe care o ocuă de când era ministru de externe în guvernul Năstase.
Dacă escapada lui Ponta în Dubai nu a dat bine pentru teoriticienii absurdului - cum că nu poți fi șeful unui partid socialist, dar să fii și bogat -, comportamentul de cuc al lui Geoană,  care vreme de 10 ani a locuit într-o casă pe banii statului, când milioane de tineri, bătrâni, părinți stau înghesuiți cu familia pentru că nu își pot permite case - nici la privat, nici de la stat, cum poate fi caracterizată?
Geoană are multe de învățat de la soția sa.