Realizatorul TV, Şerban Huidu, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului produs în luna octombrie 2011 în zona Timişul de Sus, în care trei personae şi-au pierdut viaţa.
"Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, astăzi, 14 mai 2012, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Huidu Şerban Sebastian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a informat, luni, Biroul de presă al Ministerului Public.
Şerban Huidu va fi judecat pentru ucidere din culpă, acuzaţie prevazută cu o pedeapsa între 5 şi 10 ani de închisoare.
În data de 18 octombrie 2011, Parchetul Judecătoriei Braşov a început urmărirea penală faţă de realizatorul TV Şerban Huidu, pentru uciderea din culpă a trei persoane.
În urma accidentului provocat de Huidu, la data de 16 octombrie 2011, şi-au pierdut viaţa Ioan Garbiş, Magda Drăghici şi Stefan Lungu Balogh. Cele trei victime lucrau la o firmă din Brașov și se îndreptau către Aeroportul Henri Coandă din Otopeni.
Realizatorul TV, Şerban Huidu, circula dinspre Capitală spre Braşov, iar la ieşirea din localitatea Timişul de Sus, într-o zonă cu multe curbe, unde viteza legală este de 30 de kilometri la oră, a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. El se afla în maşină împreună cu soţia sa, cu cei doi copii în vârstă de 2 şi 4 ani şi cu bona acestora.

La sfârșitul anului 2010, Șerban Huidu suferise un grav accident la cap, în timpul unei coborâri pe schiuri, pe o pârtie din Austria. Realizatorul TV avea totuși dreptul să conducă la momentul producerii accidentului din toamna trecută. 

Vodafone România, cel de-al doilea operator de pe piaţa locală, a lansat o nouă versiunea a ghidurilor disponibile în cadrul Serviciul de Relaţii cu Clienţii de la *100# şi *222.
Cei care apeleaza la *100# sau *222 vor putea efectua acum mai multe operaţiuni, repede şi uşor, folosind exclusiv meniurile interactive. Meniurile noilor ghiduri au fost reorganizate şi simplificate faţă de versiunile anterioare, în aşa fel încât să ofere, cât mai intuitiv şi rapid, informaţiile relevante pentru clienţi. În plus, clienţii Vodafone au acum la dispoziţie servicii de asistenţă în 3 limbi, în cadrul ghidurilor interactive, română, engleză şi maghiară.
n total, 44 de funcţionalităţi automatizate oferă clienţilor posibilitatea de a face singuri modificări în conturi sau de a obţine informaţii specifice.  Clienţii pot avea acces la datele din factură, pot amâna/ confirma plata facturii, pot solicita reemiterea facturii, pot bloca numărul în cazul telefonului furat sau pierdut sau pot activa/ dezactiva extraopţiuni (minute/SMS, trafic internet pe mobil, roaming).


Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a mers duminică, la Hobiţa, la casa părintească a lui Constantin Brancuşi, unde a declarat că ministerul culturii se va implica serios în problema repatrierii osemintelor marelui sculptor, care în prezent se află la Paris, în cimitirul Montparnasse.
Ajuns la Hobiţa, Diaconu a vizitat mai întâi biserica de acolo, unde a fost întâmpinat cu pâine şi sare de către stră-stră-nepoţii lui Brâncuşi, iar mai apoia  vizitat casa memorială în care a copilărit artistul.
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, nu a mers singur la Hobiţa, ci a fost însoţit de scriitorul Laurian Stanchescu, care a iniţiat anul trecut campania publică pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi la Hobiţa, din cimitirul parizian Montparnasse.

"Cred că nu e nimeni stăpân pe osemintele cuiva, decât rudele şi satul unde s-a născut. Aici e ţărâna lui, aici a făcut primii paşi", a spus Maria Brâncuşi, o strănepoată a sculptorului.

Mircea Diaconu a declarat că rudele au dreptul să solicite repatrierea osemintelor, iar guvernul va susține această cerere: „Din câte știu, Brâncuși a cerut de două ori să fie primit în România, dar solicitarea lui a fost refuzată pe motiv că era reacționar și așa mai departe. Există dovezi și că Brâncuși și-a dorit până în ultima clipă să fie înmormântat aici, la Hobița, iar acest lucru este cel mai important. Trebuie să avem dovezi ca să începem discuțiile cu guvernul francez. Singurii care pot face lucrul acesta sunțeți d-voastră, rudele și moștenitorii, care aveți dreptul legal să dispuneți de osemintele lui. Noi avem datoria să-i aducem osemintele acasă, pentru că nu s-a făcut parastasul. S-au și început discuțiile interministeriale în acest sens și am discutat chiar și cu domnul Ponta, iar guvernul are o deschidere totală în această problemă. E dreptul rudelor să ceară repatrierea și noi le vom sprijini. Noi, ca stat, trebuie să ducem mai departe cererile lor. Demersurile care se vor face trebuie să fie la nivel guvernamental și va fu un proiect guvernamental. E de datoria noastră să ne străduim“.
Ministrul Culturii a declarat că în aceeaşi situaţie, ca cea de la Hobiţa, se află multe alte obiective turistice şi culturale din ţară, motiv pentru care va face un inventar al acestor probleme pentru a încerca să le rezolve împreună cu alte ministere.

Constantin Brâncuşi, cel mai mare sculptor român
Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj - decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contributii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.


Actorul Iurie Darie, în vârstă de 83 de ani, a fost internat de urgenţă azi dimineaţă, în stare gravă. Acesta a fost adus la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală de către soţia sa, Anca Pandrea.
Medicii i-au făcut mai multe analize pentru a putea pune un diagnostic, dar se pare că starea acestuia s-a agravat de azi dimineaţă, existănd riscul de a necesita o intervenţie chirurgicală pe creier.
La această ora actorul nu mai poate merge şi va suferi o puncţie pe creier pentru a i se scoate lichid pentru analize.

Actorul a mai fost internat în urmă cu un an, fiind dus de urgenţă la Spitalul Floreasca, de către un echipaj SMURD, dupa ce şi-a pierdut cunoştinăa pe stradă din cauza unei indigestii.


Ion-Lucian Leustean, militarul român rănit pe 7 septembrie 2011 în Afganistan, a murit.

Subofiţerul se afla internat, în stare de comă, la secţia terapie intensivă la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti şi, în pofida eforturilor de lungă durată ale medicilor, viaţa sa nu a mai putut fi salvată, informează un comunicat al Ministerului Apărării.
Ion-Lucian Leustean, încadrat în Batalionul 2 Manevra, a fost grav rănit în data de 7 septembrie 2011, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executa cercetarea terestră a unui obiectiv în provincia Zabul din Afganistan.
Militarului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru intervenţii chirurgicale.
În data de 8 septembrie, tânărul a fost evacuat în Germania, la Spitalul militar american din Landstuhl, iar pe 30 octombrie a fost transferat în România, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti, în stare foarte gravă, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme interne şi cranio-cerebrale.
În ciuda eforturilor medicilor, evoluţia clinica a acestuia nu a înregistrat ameliorări, iar în ultimele zece zile s-a constatat o deteriorare progresivă neresponsivă la tratament etiologic specific, militarul decedând în urma unui stop cardio-respirator.
Ion-Lucian Leustean a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent. De asemenea, Ministrul Apărării Naţionale va înainta preşedintelui propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Ion-Lucian Leustean cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Conform informaţiilor furnizate de MApN, miercuri, la ora 15.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional au fost organizate ceremonii militare şi religioase pentru Ion-Lucian Leustean.

Vineri, 04.05.2012, un alt militar român a fost grav rănit în Afganistan, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în prezent el fiind la Spitalul Militar din baza Lagman, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa. Militarul grav rănit este plutonierul-adjutant Florinel Enache din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul din Afganistan.

Cabinetul Ponta şi-a prezentat programul de guvernare care a fost elaborat pentru întregul an 2012, nu doar pentru perioada de până la alegerile parlamentare. Priorităţi sunt restituirea sumelor reţinute fără bază legală pensionarilor în cursul anului 2012 şi reîntregirea salariilor bugetarilor.
Şi anularea HG privind înfiinţarea liniei în limba maghiară la UMF Târgu Mureş. De altfel, aplicarea Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea facultăţii în cadrul Universităţii de la Târgu Mureş a fost suspendată în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF. USL ar putea propune UDMR modificarea HG, astfel încât soarta liniei în limba maghiară să fie decisă de către Senatul Universităţii.
Printre cele mai importante puncte ale programului de guvernare structurat pe 17 capitole enumerăm:
# reanalizarea exploatării de la Roşia Montană şi instituirea unui moratoiu în privinţa exploatării gazelor de şist
# regândirea sistemului de redevenţe şi a taxelor de exploatare a resurselor şi continuarea privatizărilor
# trecerea ANRE în subordinea Parlamentului
# TVA de 9% în panificaţie
# control financiar fiscal de fond o dată la trei ani pentru IMM-uri
# respectarea legii şi depolitizarea administraţiei
# finalizarea autostrăzilor Bucureşti - Ploieşti şi Cernavodă - Constanţa
# salarizarea diferenţiată, în funcţie de performanţă, a personalului din sistemul sanitar şi promovarea de medicamente generice
# deblocarea posturilor din învăţământul superior, revizuirea cifrelor de şcolarizare privind învăţământul universitar, susţinerea doctoranzilor şi post-doctoranzilor prin burse din programe POSDRU
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că măsura reducerii TVA este necesară şi că aceasta se va regăsi "cel târziu" în proiectul bugetului de stat pe anul 2013.