Guvernul nu poate creşte legal salariile bugetarilor dacă nu va face noi disponibilizări astfel încât să se încadreze în suma totală alocată prin buget pentru cheltuieli de personal, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
Cheltuielile de personal în sectorul bugetar sunt stabilite la 39,8 miliarde de lei în acest an, potrivit legii bugetului. Un calcul simplu rezultă că o reîntregire a salariilor, printr-o majorare cu 16%, care să respecte condiţia legală de menţinere a cheltuielilor nominale cu personalul, ar echivala cu disponibilizarea a circa 190.000 de angajaţi din sectorul public, dintr-un total de aproximativ 1,2 milioane de angajaţi.
Citeste mai multe pe Jurnalul National

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi, referindu-se la interdicţia colaborării cu PDL a membrilor PSD, PNL şi PC, că măsura aceasta s-ar putea să nu îşi mai aibă rostul, deoarece este posibil ca până în noiembrie nici să nu mai existe PDL, citat de Agerpres.
"Nu vreau să fiu ironic, dar e posibil ca, până în noiembrie, nici să nu mai existe PDL, la ritmul în care au pornit să se autodistrugă. Văd că se dau afară din partid. Ei sunt pe calea PNŢCD, dar PNŢCD a trecut prin aceste lucruri, după ce a pierdut alegerile. Ei, practic, înainte să piardă alegerile, se dau afară, pleacă oameni importanţi, se rup în grupuri", a afirmat Ponta. 

Liderul PSD a spus că una din cele trei rezoluţii care vor fi votate pe 7 aprilie, în congresele celor trei partide care compun USL, se referă la interdicţia colaborării politice a oricăruia din cele trei partide cu Traian Băsescu şi cu PDL.

Preşedintele PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a declarat, marţi, la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă, că la următoarele alegeri parlamentare nu va mai candida, pentru că îi sunt suficienţi 23 de ani în Parlament.

Berceanu a mai spus că are de gând să se retragă din politica la vârf, iar până la sfârşitul acestui an va renunţa la funcţia de preşedinte al PDL Dolj, însă nu are de gând să plece din Partidul Democrat Liberal, nici ca independent şi nici la alt partid.

Preşedintele PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a declarat, marţi, la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă, că la următoarele alegeri parlamentare nu va mai candida, pentru că îi sunt suficienţi 23 de ani în Parlament. Berceanu a mai spus că are de gând să se retragă din politica la vârf, iar până la sfârşitul acestui an va renunţa la funcţia de preşedinte al PDL Dolj, însă nu are de gând să plece din Partidul Democrat Liberal, nici ca independent şi nici la alt partid.

‘Nu mai candidez la următoarele alegeri parlamentare, pentru că este suficient. Eu la sfârşitul acestui an şi acestui mandat de parlamentar împlinesc 23 de ani de când sunt parlamentar şi cred că este suficient. Trebuie să vină tineret şi în Parlament şi cred că este bine să nu stai prin Parlament până când nu mai ştii bine ce se întâmplă pe acolo.

Citeste mai multe pe Q

Guvernul a aprobat fonduri pentru primării. Este vorba de aproximativ 160  milioane lei, din fondul de rezerva al primului ministru, mai putin decat promisese ieri, adica 170 milioane euro.

Luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor. El a arătat în acelaşi timp că fondurile către autorităţile locale nu vor fi alocate pe criterii politice, dar că anumite primării au dificultăţi de plată mai mari din cauza relaţiei mai puţin bune cu consiliile judeţene, iar Guvernul încearcă să compenseze acest decalaj.

 

Marele actor Ion Lucian, va fi înmormântat marţi, 3 aprilie,  pe Aleea Artiştilor în Cimitirul Bellu din Bucureşti. Înmormântarea va avea loc începând cu ora 14:30, iar slujba religioasă va începe la ora 13:30.
Trupul neînsufleţit al actorului a fost depus luni la Teatrul Excelsior, unde familia, prietenii şi admiratorii i-au putut aduce un ultim omagiu.
Actorul a trecut în nefiinţă sâmbătă seara, în jurul orei 20:00, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în urma unei infecţii respiratorii.
Teatrul Excelsior va fi redenumit "Ion Lucian", după numele marelui actor care a fondat instituţia de spectacole, a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, conform agenda.ro.

Ion Lucian, actor de teatru, regizor, scenarist şi dramaturg, s-a născut pe 22 aprilie 1924, în Bucureşti. A absolvit Academia regală de teatru şi muzică din Bucureşti, în 1945.
La 18 ani, juca pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, apoi, din 1945 până în 1947, a fost angajat al Teatrului de Operetă Alhambra. La Teatrul Municipal Bucureşti (actualul Teatru Bulandra) a jucat în perioadele 1947 - 1952 şi 1956 - 1960. Pe scena Teatrului Nottara a urcat în 1952, pentru ca mai târziu să devină actorul Teatrului de Comedie (1960 - 1964; 1972 - 1990).
Fondator şi director (1964 - 1972) al Teatrului pentru Copii "Ion Creangă" şi al Teatrului Excelsior din Bucureşti (din 1990), Ion Lucian a fost profesor universitar la Institutul de Teatru şi Film (1952 - 1956), iar între 1998 şi 2000 a predat la Universitatea Hyperion din Capitală.
În 1973 a fost numit membru în Asociaţia Scriitorilor Francezi de Teatru şi Muzică, cu sediul la Paris, în Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, cu sediul la Paris, iar în 2001, al Clubului Diplomaţiei Culturale. A fost numit, de asemenea, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A primit distincţia de Artist Emerit în 1954, premiul UNITER pentru întreaga carieră în 2001 şi premiul naţional UNITER pentru întreaga cariera dedicată tânărului public (2002). Ion Lucian a fost numit, totodată, Societar de Onoare al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, cumul cu Excelsior (din 2002).
A primit titlul de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare (Franţa, 2004), o încununare a activităţii sale remarcabile desfăşurată în spaţiul francofon. A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I şi II, Ordinul Meritul Cultural Clasa I, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în Grad de Cavaler. De asemenea, la ediţia 2007 a Festivalului Comediei Româneşti, i-a fost acordat premiul de excelenţă.
Pe 4 mai 2011, a fost inaugurat în prezenţa directorului Ion Lucian, noul sediu al Teatrului Excelsior din Bucureşti, una dintre săli purtând chiar numele marelui actor, care a luptat pentru deschiderea acestei instituţii de cultură.
Filmografie:
- "Două lumi şi o dragoste" (1947)
- "Viaţa învinge" (1951)
- "Gelozia bat-o vina" (1954)
- "Alarmă în munţi" (1955)
- "Afacerea Protar" (1956)
- "Doi vecini" (1958)
- "Alos Aţi greşit numărul" (1958)
- "D-ale carnavalului" (1958)
- "Mofturi 1900" (1964)
- "Titanic vals" (1964)
- "Doctor fără voie" (1976)
- "Roşia de un kilogram" (1979)
- "Rămăşagul" (1984)

Motivarea data de ICCJ, in dosarul Trofeul Calitatii, atacata cu recurs dupa ce sentinta completului de trei judecatori a decis condamnări cu închisoare pentru Adrian Năstase (2 ani), pedepse mai aspre (câte 7 ani) fiind date Irinei Jianu, Dianei Gasparovici, Ioanei Popovici, lui Bogdan Popovici şi Cristian Vasile, contine elemente care sunt legate exclusiv de elemente politice, fara sa tina cont de justificari legislative.
Finalul devine apoteotic: "Curtea, în majoritate (2 din 3) apreciază că numai Năstase, prin puterea pe care o concentra, putea determina conduita ilicită a celorlalţi inculpaţi" în această "afacere de casă a PSD", iar "inculpaţii au aceptat să încalce legea în beneficiul celui mai important personaj al clasei politice din România anului 2004". Concluzia de sfârşit: "corupţia clasei politice din România, personificată cel puţin la nivelul anului 2004 de inculpatul Adrian Năstase, reprezintă un fenomen ce nu mai poate fi tolerat de către societatea românească, Justiţia fiind obligată să riposteze ori de câte ori are de-a face cu un asemenea caz".

Această motivaţie juridică ¬ psihodelirantă ¬ stă la baza condamnărilor în "Trofeul Calităţii". Ea este asumată de judecătorii Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan (consiliera lui Daniel Morar, trimisă la ICCJ, să rezolve problema). Judecătoarea Cristina Rotaru a avut opinie separată, susţinând că nu există faptă în dosarul respectiv, deci inculpaţii nu pot fi condamnaţi. Recursul, în 21 mai 2012.
Citeste pe larg in Jurnalul National