După dezastrul de la Fukushima, doar unul din cele 5 de reactoare nucleare ale Japoniei a mai rămas în funcţiune, însă sâmbătă şi acesta a fost scos din uz pentru cel puţin 70 de zile. Este pentru prima oară în ultimii 42 de ani când Japonia rămâne fără energie nucleară.

Ultima centrală rămasă în funcţiune, centrala de la Tomari din Hokkaido, în nordul extrem al Japoniei, a fost oprită pentru lucrări de întreţinere de rutină care vor dura cel puţin 70 de zile.
După terminarea lucrărilor,  operatorul Hokkaido Electric Power Co. speră ca reactorul să refie pus în funcţiune, dar această soluţie este doar una proabilă, având în vedere că niciunul din cele 49 de reactoare oprite pentru control după dezastrul de la centrala Fukushima, din 11 martie 2011, nu a fost repus în funcţiune.
Total lipsită de energie nucleară, Japonia, cea de-a treia putere economică a lumii ca mărime, riscă să rămână fără energia electrică necesară pentru consumul casnic şi industrial, ceea ce ar putea încetini revenirea economică. În vară, dacă parlamentarii nu reuşesc să convingă populaţia şi să repornească reactoarele, Japonia va trebui să implementeze un plan de control strict al consumului de electricitate.
Conform afirmaţiilor Guvernului nipon, două reactoare de la centrala Oi, din vest, răspund cerinţelor de securitate şi ar putea fi repuse în funcţiune, dar opoziţia publică faţă de energia nucleară s-a intensificat, iar autorităţile regionale au devenit reticente.
Sâmbătă sunt programate în Japonia manifestaţii anti-nucleare, cu ocazia Zilei Copiilor, având ca slogan “Un viitor mai sigur pentru generaţiile viitoare”.

Potrivit unei cărţi scrise de doi jurnalişti francezi, Denis Demonpion şi Laurent Léger, fostul preşedinte al Franţei Francois Mitterand ar fi cerut pe 8 ianuarie 1996 să-i fie "scurtat calvarul" şi să i se administreze o injecţie letală pentru a scăpa de suferinţa cancerului, informează Le Nouvel Observateur.

Mitterand nu este singurul preşedinte francez a cărui sănătate este discutată în carte. Demonpion şi Léger susţin că actualul şef de stat al Franţei, Nicolas Sarkozy, ia nişte pastile ilegale pentru a-l ajuta să facă faţă stresului şi oboselii, mai scrie Le Nouvel Observateur.

Francois Mitterand suferea de cancer de 14 ani, însă întotdeuna şi-a ţinut ascunsă boala. Claude Gubler, medicul său personal, a dezvăluit acest secret într-o carte, în care precizează că i s-a cerut să falsifice toate documentele despre sănătatea preşedintelui, pentru a nu se afla că acesta era incapabil să-şi mai îndeplinească atribuţiile.

Cinci persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma unui atac armat care a avut loc luni, 2 aprilie, la o universitate creştină din Oakland, Statele Unite, informează Reuters.
Atacul a avut loc la Oikos University, o unitate de învăţământ religioasă din Oakland.
Atacatorul, descris de poliţişti drept o persoană cu trăsături asiatice, purtând haine kaki, a reuşit să fugă de la locul crimelor. Se pare că este un corean, cu vârsta de aproximativ 40 de ani. La aproximativ două ore după atac, poliţia a anunţat că un suspect a fost reţinut.
"O persoană care se afla în clădire a ieşit şi a spus că este un tip nebun înăuntru. Acea persoană a mai spus că, lângă ea, cineva a fost împuşcat în piept", a spus un martor pentru KGO-TV.
Pastorul Jong Kim, care a  fondat facultatea de asistenţă socială a universităţii în urmă cu 10 ani, a spus că atacatorul este un fost student la Oikos. Pastorul nu mai ţine minte dacă atacatorul a fost exmatriculat sau s-a retras în mod voluntar din facultate. Kim a spus că a auzit în jur de 30 de focuri de armă.

Compania Pepsi va lansa în curând o nouă băutură răcoritoare, Pepsi Next, despre care activiştii pentru apărarea drepturilor omului susţin că va fi fabricată cu ajutorul unor celule prelevate din fetuşi umani avortaţi. 
Comisia de Valori Mobiliare şi Burse din SUA i-a dat de curând undă verde companiei Pepsi pentru a continua să folosească serviciile companiei Senomyx, care produce arome artificiale folosind ţesuturi prelevate de la fetuşi umani avortaţi, scrie lifesitenews.com.

Scandalul legat de Pepsi a izbucnit în 2011, când organizaţia non-profit Children of God for Life a semnalat că Pepsi s-a aliat cu Senomyx. A urmat un boicot internaţional la adresa producătorului de băuturi răcoritoare. La vreamea respectivă, s-a aflat că Pepsi avea multe alte opţiuni la dispoziţie pentru a produce arome artificiale, pe care le folosesc competitorii săi, dar a ales în schimbă să folosească celule provenite de la fetuşi umani avortaţi.

În ciuda documentelor care demonstrează clar parteneriatul cu Senomxy, Pepsi neagă în continuare acuzaţiile care i se aduc.

Debi Vinnedge, director executiv la Children of God for Life, susţine că declaraţia celor de la Pepsi reprezintă un tertip. Celulele obţinute de la fetuşi umani sunt înmulţite în laborator, după care sunt vândute unor companii precum Senomyx.

Phenianul a efectuat o "epurare sângeroasă" în rândul ofiţerilor şi oficialilor de rang înalt, în cursul doliului lui Kim Jong-il, executaţi "cu metode barbare, inclusiv lansatoare de obuze" pentru a-i pedepsi pentru lipsa de loialitate, scrie Chosun Ilbo, relatează The Independent în ediţia online.
Un adjunct al ministrului Apărării găsit beat în timpul perioadei de doliu pare că a fost executat cu un lansator de obuze, la ordinul lui Kim Jong-un, cel de al treilea fiu şi succesorul lui Kim Jong-il, mort în decembrie. Noul lider ar fi vrut ca, în urma execuţiei, "din el să nu mai rămână nicio urmă, nici măcar un fir de păr", scrie cotidianul sud-coreean în ediţia de joi. Un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean al Unificării a calificat informaţia ca "plauzibilă", subliniind că Phenianul a "spus clar că cei care încalcă perioada de doliu vor fi pedepsiţi".

Potrivit cotidianului sud-coreean, care atribuie informaţia despre epurare unei surse guvernamentale, regimul nord-coreean a pus această ameninţare în aplicare tocmai pentru a demonstra autoritatea "liderului suprem" Kim Jong-un. Noul lider de la Phenian, în vârstă de până în 30 de ani, ar fi ordonat unor oficiali să "se debaraseze" de zeci de ofiţeri şi oficiali civili. Cei găsiţi vinovaţi de infracţiuni începând de la starea de ebrietate şi până la hărţuire sexuală se pare că au fost executaţi.

Associated Press  a prezentat recent povestea unui orasel aflat la mai putin de 50 km de Napoli, numit Falciano del Massico, in care cetatenii nu mai au voie sa moara, conform unei decizii a autoritatilor locale. La baza controversatei decizii stă, susţine primarul, Giulio Cesare Fava, faptul că în orăşel nu există niciun cimitir şi, mai mult, de puţin timp între Falciano del Massico şi un oraş vecin care are cimitir există o dispută.
Primarul spune că cei din oraş nu ştiu ce să facă cu morţii, aşa că această decizie a fost luată şi, spune el, toţi cetăţenii acestui orăşel sunt mulţumiţi de hotărâre. "Decizia a adus fericire", a declarat primarul, citat de ziarele italiene, spunând că, din păcate, "doi cetăţeni în vârstă nu au respectat decizia luată".