De curând s-a descoperit cea mai ieftină şi practică dietă, bazată pe consumul de mere. Oamenii de ştiinţă au descoperit că una dintre principalele metode care pot ajuta la dispariţia grăsimii în exces din corp este consumul de mere - se pare că în coaja fructului există o substanţă, denumită acid ursolic, care are proprietatea de a "arde" caloriile.

Aceast lucru a fost demonstrat în cadrul unui studiu efectuat pe soareci care au fost trataţi cu acid ursolic. În urma studiului efectuat s-a constatat  că şoarecii trataţi cu acid ursolic au luat mai puţin în greutate, deşi au mâncat mai mult decât alţi şoareci care nu au urmat tratamentul.
Se pare că acest compus menţine un nivel moderat al zahărului în sânge şi împiedică depunerea grăsimilor în zona ficatului. Cercetarea specialiştilor de la Universitatea din Iowa a relevat faptul că acidul ursolic, care se găseşte şi în afine, prune, busuioc, oregano şi cimbru, poate stimula creşterea ţesutului muscular şi ţesutului adipos brun, un tip de ţesut în care grăsimile sunt arse mai rapid .
Proprietăţile acidului ursolic le-ar aduce un beneficiu şi oamenilor în vârstă, menţinându-le masa musculară şi reducând riscul fracturilor. Din acest motiv, dr. Adams a declarat că intenţionează să continue cercetările, făcând un studiu pe oameni.

Most Read

  • Week

  • Month

  • All