Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, candidatul PSD Arges la Camera Deputaților, a fost ieri în județul Vaslui unde a vizitat mai multe centre de iasistență socială. Este vorba despre o serie de obiective din comuna Tutova, poartă de intrare în județ unde #oamenii au grijă unii de alții - Complexul de Servicii Sociale “Sf. Parascheva” (centru de zi, cantină socială și îngrijiri la domiciliu), un cămin pentru persoanele vârstnice, locuințe protejate - și din Bârlad (Centrul “Elena Farago” pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice). De asemenea, ministrul a mers și la un centru de permanență care asigură servicii medicale pentru circa 25.000 de oameni, inclusiv din Galați.

“Am văzut aici, la Tutova, servicii sociale care reprezintă un model de bune practici. Se pot face lucruri bune datorită implicării administrației locale și colaborării cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale care asigură o parte din fonduri, dar și proiecte de investiții. Mi-aș dori ca în toate localitățile din România să fie centre sociale ca acestea. Îl felicit pe primarul Ion Corciovă pentru ceea ce a realizat. Lucruri la fel de bune am văzut și la Bârlad. Îi asigur pe toți primarii că vor avea permanent în #MMSS și în mine personal un sprijin puternic pentru dezvoltarea de servicii sociale care să aducă o viață mai bună pentru cei aflați în nevoie.”, a declarat Ministrul Simona Bucura-Oprescu.

O parte din comunitatea din Tutova beneficiază zilnic de o masă caldă, iar vârstnicii pot lua parte la activități specifice în ateliere ocupaționale și pot beneficia de servicii medicale, terapie și recuperare.

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a fost însoțită în Vaslui de Victoria Stoiciu, consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru, de Adrian Solomon, președintele Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, de Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, de Dumitru Boroș, primarul municipiului Bârlad, și de Ion Corciovă, primarul comunei Tutova.

Material realizat de SC SMART CREATIVE CONCEPT SRL la comanda Partidului Social Democrat, Organizația Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar 11240017

Președintele Ion Mînzînă împreună cu administratorul public Cristian Puiu și Alina Nicolau, directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri, au fost astăzi pe șantierul de pe drumul județean DJ 731D, la Dârmănești, în Valea Nandrii, acolo unde au fost întâmpinați de primarul Emilian Ciolan și de cetățenii din comună.
"Știu că cetățenii de aici au așteptat mult timp această modernizare, dar sunt convins că vor fi mulțumiți de calitatea lucrărilor.
Suntem conștienți, așa cum știe foarte bine și primarul Emilian Ciolan, că este nevoie de infrastructură - atât servicii, cât și drumuri - pentru ca cetățenii să aibă condiții civilizate, dar și ca localitățile să se poată dezvolta.
Unul din principalele obiective din acest mandat a fost modernizarea infrastructurii. Avem deja modernizați la standarde europene peste 200 de kilometri de drum județean și vom continua cel puțin în același ritm și în mandatul viitor.
Este o certitudine, mai ales că aproximativ 100 de kilometri au deja finanțare pe cele mai mari două proiecte pe fonduri europene din istoria regiunii" - Ion Mînzînă, președinte Consiliul Judetean Arges.
"Pe lângă asfaltarea propriu-zisă, pe drumul de la #ValeaNandrii, pe o lungime de 2,8 kilometri, sunt amenajate 248 de accese la proprietăți, podețe, șanțuri betonate, dar și alte 14 drumuri laterale care până acum erau de pământ. Modernizarea drumului este realizată din bugetul Consiliului Județean Argeș și este executat prin Regia Județeană de Drumuri Arge" - Alina Nicolau, director Regia Autonomă Județeană de Drumuri.

Astăzi, 31 octombrie, a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Argeș din mandatul 2020-2024, un moment cu o încărcătură emoțională aparte, ce încheie un drum presărat cu eforturi, reușite și proiecte ce vor lăsa o amprentă adâncă în dezvoltarea acestui județ. Au lucrat cot la cot oameni dedicați aducând la viață proiecte ambițioase ce au contribuit la binele comunității.
 
Vicepreședintele Marius Nicolaescu a subliniat faptul că infestițiile realizate în acești patru ani au fost fără precedent. “Au fost patru ani de muncă intensă, ani în care am reușit să atragem fonduri fără precedent, să demarăm și să finalizăm proiecte de infrastructură de o amploare istorică. Am adus mai aproape visul unui Argeș mai modern, mai sigur și mai prosper. Fiecare proiect implementat a fost posibil datorită încrederii și implicării fiecăruia dintre dumneavoastră, colegii mei consilieri județeni, care ați fost parte esențială a acestor realizări. Vă mulțumesc și vă doresc sănătate și succes în tot ceea ce veți face în continuare atât pe plan profesional, cât și personal!” – a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.
 
 

Astăzi, 31 octombrie, a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Argeș din mandatul 2020-2024, un moment cu o încărcătură emoțională aparte, ce încheie un drum presărat cu eforturi, reușite și proiecte ce vor lăsa o amprentă adâncă în dezvoltarea acestui județ. Au lucrat cot la cot oameni dedicați aducând la viață proiecte ambițioase ce au contribuit la binele comunității.
Vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu a subliniat emoția finalului de drum și importanța recordurilor realizate în acești ani: “Am doborât împreună record după record – cea mai mare sumă de bani accesată, cel mai lung drum asfaltat pe fonduri europene. Totul a fost posibil prin devotamentul echipei Consiliului Județean și al aparatului propriu, prin susținerea neprețuită a consilierilor județeni. Vă mulțumim tuturor!”
S-a păstrat, de asemenea, un moment de reculegere în memoria domnului consilier județean Marius Postelnicescu, a cărui prezență a rămas vie în sufletele noastre.
 
 
 
 
 

La sfârșitul lunii noiembrie, un nou drum județean va fi dat în folosință. Este vorba despre DJ 739 Beleți - Zgripcești în comuna Beleți - Negrești.
Președinte Ion Mînzînă, vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public Cristian Puiu, și parlamentarii de Argeș au fost, împreună cu primarul Constantin Cătănea, Alina Nicolau, directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Eduard Dima, directorul adjunct D.R.D.P. Bucureşti și de parlamentari Remus Mihalcea, Pavelescu Nicolae, de candidatul PSD la Camera Deputaților Făcăleaţă Ioana pe acest șantier unde lucrările sunt aproape de finalizare.
 "Investiția pe acest drum de aproape 2,5 kilometri este finanțată integral din bugetul Consiliului Județean Argeș.
Este rezultatul unei munci în echipă. În acest mandat am modernizat un număr record de kilometri de drum județean pentru că ne dorim ca locuitorii să beneficieze de infrastructură rutieră sigură și modernă, care să asigure și dezvoltarea localității. Este rezultatul unei munci de echipă, de la cea de la nivelul Consiliului Județean Argeș la cea a parlamentarilor și sunt bucuros că suntem în grafic cu aceste lucrări. Chiar dacă de apropiem de finalul anului, avem și alte drumuri în lucru" - Ion Mînzînă, președinte Consiliul Judetean Arges.
 "Vreau să mulțumesc președintelui Ion Mînzînă și vicepreședintelui Marius Nicolaescu pentru că au insistat ca acest drum din Beleți-Negrești să fie realizat. Pentru comunitatea noastră este foarte important și cetățenii sunt extrem de mulțumiți de această investiție și de calitatea lucrărilor. Investiția pe acest drum de aproape 2,5 kilometri este finanțată integral din bugetul Consiliului Județean Argeș" - Constantin Cătănea, primar Beleți-Negrești.
 "Investiția pe acest drum de aproape 2,5 kilometri este finanțată integral din bugetul Consiliului Județean Argeș. Pe lângă asfaltare, au fost realizate șanțuri betonate, 5 podețe, dar și acces către toate proprietățile. Am început lucrările anul acesta, pe 1 aprilie și ne încadrăm în termenul contractului"- Alina Nicolau, director Regia Autonomă Județeană de Drumuri.

PSD a lansat astăzi Programul de Guvernare pentru perioada 2024-2028. Evenimentul a avut loc într-un loc simbolic, în fosta uzină electrică Filaret din București, insugurată în 1908. Este un exemplu clar că România avea, acum mai bine de 100 de ani, o viziune industrială modernă. Astăzi, într-un arc peste timp, Partidul Social Democrat propune românilor planul său de #reindustrializare a României și un traseu care să transforme această țară într-un hub tehnologic al Europei, după cum a anunțat premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD.
“Mai mult, avem toate argumentele să facem din #România unul dintre marii jucători energetici ai Europei. O țară capabilă să se așeze curajos la masa deciziilor din Uniunea Europeană! Dincolo de simboluri, stau însă faptele concrete. Iar primul lucru este chiar modul în care a fost construit acest program de guvernare.
Acest program a pornit prin zeci de întâlniri cu actorii sociali, adică cu cele mai reprezentative și active sindicate și asociații patronale din România. S-a discutat serios, așezat, pe fiecare domeniu în parte. Le mulțumesc pe această cale tuturor partenerilor de dialog! Pentru că acest program de guvernare este clădit pe multe dintre propunerile lor valoroase.
Și este firesc să fie așa, pentru că acest program își propune să modernizeze România și să schimbe, în bine, viața românilor. Iar marii actori sociali îi reprezintă cel mai bine pe toți #românii! Atât pe cei de la stat, cât și pe cei din mediul privat, pe cei de la orașe, dar și pe cei din mediul rural, pe tineri, dar și pe cei în vârstă!”, a spus Marcel Ciolacu.
Dezvoltare socială pentru România
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, care deschide lista de candidați ai PSD Argeș pentru Camera Deputaților, a prezentat Programul PSD pentru muncă și solidaritate socială.
“Viziunea noastră privind munca și solidaritatea socială este conectată cu România reală și cu nevoile de dezvoltare ale țării.
Viteza cu care se schimbă lumea în care trăim este din ce în ce mai mare, așa încât trebuie să ne adaptăm rapid pentru a asigura condițiile unui trai decent tuturor cetățenilor României.
Avem misiunea să aducem dezvoltare socială stabilă, iar Guvernul Ciolacu și PSD au doveditcă știu cum să facă asta în folosul românilor!
Prima direcție pe care o abordăm este creșterea veniturilor românilor. În primul rând prin salarii mai bune și pensii decente.
Am crescut în ultimul an pensiile cu 40% în medie, ca urmare a celei mai ample reforme a sistemului public de pensii. În fapt, am adus echitate, am răsplătit contributivitatea și am asigurat o creștere sustenabilă a pensiilor. Și pensionarii simt acest lucru!
Pensia medie va ajunge până în 2029 la 810 euro, iar cea minimă la 415 euro.
Implementăm salariul minim european și ne angajăm ca, până în 2029, salariul minim brut să ajungă la 1.300 de euro lunar. În plus, susținem, la nivel european, un Pact pentru Stabilitatea Salariului Minim, menit să reducă diferențele de trai între cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene.
Ne dorim ca tinerii noștri să muncească și să se împlinească profesional aici, acasă!
De aceea, un alt punct central al Programului nostru este sprijinul pentru tineri și șomeri privind accesul la piața muncii. Prin măsuri precum primele de acces, primele de stabilitate și subvențiile pentru angajatori facilităm integrarea acestor categorii pe piața muncii. Tinerii vor avea un început stabil și o carierăsolidă!
Deficitul de forță de muncă este o problemă tot mai acută a angajatorilor.
De aceea investim în pregătirea forței de muncă, prin programe dedicate calificării, recalificării și uceniciei. Fiecare angajat trebuie să aibă șansa de a se adapta cerințelor pieței muncii, iar antreprenoriivor fi sprijiniți financiar prin subvenții pentru a susține aceste inițiative. Astfel, construim o economie puternică, susținută de oameni bine pregătiți!
Promovăm o reală incluziune socială!
Solidaritatea socială înseamnă, de asemenea, eforturi în plus pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și în mediul de afaceri. Prin programul START, oferim șansa dezvoltării unor afaceri incluzive și creăm locuri de muncă protejate pentru persoanele cu dizabilități.
Ne dorim o Românie în care toți să aibă acces la oportunități egale!
Nu lăsăm pe nimeni în urmă!
Nu în ultimul rând, ne preocupă protecția socială. Lansăm programe prin care să susținem familiile cu venituri mici prin acces la locuințe mai sigure și la costuri energetice reduse. Prin Programul Național pentru Standarde Minime de Viață, dorim să asigurăm condiții de locuit decente în toate localitățile din România: un drept fundamental pentru toți românii și o măsură de coeziune pentru dezvoltare umană și socială.
Am fost întrebată, ca și dumneavoastră, ce îmi doresc eu pentru România. Îmi doresc ca România să fie puternică economic, să fie o țară care să aibă grijă de fiecare dintre cetățenii săi, oriunde s-ar afla aceștia, să fie țara în care fiecare român să aibă oportunități de dezvoltare socială, să fie pus în valoare, să aibă o viață mai bună!
Iar Calea Sigură pentru România dezvoltării sociale este Ion Marcel Ciolacu președinte și Partidul Social Democrat la guvernare!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Argeșul pe primul loc!
Programul de guvernare al PSD pune la loc de cinste Argeșul. Susținerea industriei auto, investițiile majore în infrastructura rutieră - cum sunt autostrada Pitești-Sibiu și drumul expres Pitești-Craiova, investițiile în sănătate și educație sunt doar câteva din proiectele care vizează concret județul nostru.
La evenimentul de la Uzina Filaret a participat și o delegație a PSD Argeș din care au făcut parte Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, deputații Remus Mihalcea și Pavelescu Nicolae, senatorii Ovidiu Puiu și Cristina Mariana Stocheci, candidații la Camera Deputaților Cătălin Mîndroc și Făcăleaţă Ioana, candidatul la Senat Claudiu Ionel Didea, vicepreședintele CJ Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public al județului Cristian Puiu, directorul general adjunct Romsilva Olavi Nițescu, consilierul municipal Georgel Madularea de la Câmpulung.
PSD - Calea Sigură pentru România!