Echipa PSD Argeș continuă să demonstreze, prin fapte, implicarea pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din județ, dar și pentru conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și istoric. Ca urmare a demersurilor de până acum, iată că încep lucrările de restaurare a Gării Regale Curtea de Argeș, un monument istoric de mare însemnătate culturală și arhitecturală.
Valoarea investiției se ridică la peste 11 milioane de lei (fără TVA), iar lucrările sunt prevăzute să dureze doi ani. Conform CFR SA, proiectul va fi realizat cu materiale și tehnici de restaurare compatibile cu cele originale, pentru a păstra autenticitatea clădirii.
Aceste investiții vin în continuarea eforturilor #PSD de a susține și dezvolta patrimoniul cultural și #infrastructura rutieră, feroviară, de drumuri județene și de poduri, asigurând totodată respectarea tradiției și a valorilor istorice.
Restaurarea Gării Regale din Curtea de Argeș este una dintre multele inițiative ale PSD care asigură echilibru între #modernizare și conservarea elementelor cu semnificație istorică națională.
Construită la cererea regelui Carol I, această clădire emblematică a fost realizată după planurile unui arhitect francez, iar acum, după mai bine de un secol, își va recăpăta strălucirea originală.
 
 

Premierul Marcel Ciolacu, președinte #PSD, însoțit de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, și de Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, s-a întâlnit azi la Pitești cu #primarii social-democrați din #Argeș și cu candidații PSD pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Discuțiile au vizat finanțările ce pot fi acordate de la bugetul de stat pentru proiecte locale și județene, proiectul de țară al PSD pentru perioada următoare, precum și calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare.
“PSD Argeș este una dintre cele mai puternice și mai performante organizații din țară. Mă aștept ca și în alegerile care urmează rezultatele să fie foarte bune în Argeș. Sunt foarte mulțumit de modul în care a evoluat organizația PSD Argeș în ultimii ani! Mult succes în continuare! Contez pe dumneavoastră!”, a declarat Marcel Ciolacu.
 
“Este necesar un parteneriat solid între statul român, patronate și sindicate pentru a întări industria auto”
Premierul Marcel Ciolacu, președintele #PSD, a făcut astăzi o vizită oficială în județul #Argeș. Însoțit de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, de ministrul Economiei, Stefan Radu Oprea, și de președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, s-au întâlnit la Mioveni cu liderii sindicali de pe platforma #Dacia. Tema centrală a discuțiilor a fost susținerea pe care Guvernul o poate oferi industriei auto pentru a face față provocărilor generate de tranziția verde. Premierul a subliniat importanța colaborării dintre Guvern, autoritățile locale și mediul de afaceri pentru a menține competitivitatea industriei auto din România.
“Prioritatea noastră este să sprijinim industria auto”
“Viitorul economic al României stă în industria auto! Dar provocările pentru sectorul auto sunt foarte mari în contextul actual. Este nevoie de o abordare nouă, și cred că este necesar un parteneriat solid între statul român, patronate și sindicate pentru a întări industria auto care înseamnă în România aproape 250.000 de locuri de muncă. Dacia este lider în România, iar prioritatea noastră este să sprijinim industria auto care asigură 27% din exportul României și 13% din PIB. Ne vom întâlni și cu patronatele din industria auto pentru a vedea unde poate interveni statul ca să reducă din costurile de producție. Una dintre măsurile pe care le svem în vedere este aceea de a reduce de 5% impozitarea muncii în zona veniturilor mici spre medii, ceea ce va duce la o scădere a efortului patronatelor.”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
“Susținerea Dacia și a întregii industrii auto românești este o prioritate a mandatului meu”
„Industria auto este vitală pentru economia României, iar protejarea locurilor de muncă și creșterea competențelor lucrătorilor sunt priorități clare pentru Ministerul Muncii și Guvernul Ciolacu. În acest context, avem în vedere și crearea unei infrastructuri moderne, adaptate nevoilor industriei. Proiecte esențiale precum autostrada Pitești - Sibiu și drumul expres Pitești - Mioveni nu doar că vor facilita transportul și vor reduce costurile pentru producători, dar vor contribui semnificativ și la dezvoltarea economică regională. Provocările trecerii la automobilele nepoluante sunt majore și trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru menținerea și dezvoltarea Dacia în România. Ca ministru al Muncii, susținerea Dacia și a întregii industrii auto românești este o prioritate a mandatului meu.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
“Avem proiecte concrete de sprijin pentru Mioveni”
,,Orașul Mioveni are nevoie de o infrastructură de transport pe măsura volumului din ce în ce mai mare al traficului rutier și de mașini livrate de Uzina Dacia. Tocmai în acest sens am venit cu proiecte și sprijin clare la nivelul Consiliului Județean și al Ministerului Transporturilor condus de Sorin Grindeanu. Am preluat la Consiliul Județean tema de proiectare pentru Drumul Expres Pitești – Mioveni și dăm drumul la licitație. De asemenea, vom asigura cofinanțarea pentru construcția Centurii Ocolitoare a orașului. Mă bucur să constat și că lucrările la noul pod de la Racovița avansează conform graficului”, a afirmat Ion Mînzînă.
Alte măsuri de susținere a industriei auto anunțate azi de Marcel Ciolacu vizează dezvoltarea programului Rabla, dublată de achiziționarea mașinilor românești pentru admonistrația locală și națională.

Ioana Georgescu, cel mai tânăr primar din Argeș a depus jurământul de învestitură în funcţie. La numai 29 de ani, ea a preluat conducerea destinelor celei mai mari comune din județul Argeș, Călineștiul înregistrând peste 10.000 de locuitori.

Vreau să mulțumesc tuturor pentru prezență, colegi din administrația locală și județeană, primarilor din celelalte comune, dumneavoastră, locuitorilor Călineștiului. Vreau să îi mulțumesc unui oaspete special pentru mine, domnului Ambasador Mihai Stuparu de la care am învățat enorm de mult. 
Vreau să vă asigur că voi face tot ce pot pentru binele comunei Călinești. Le mulțumesc tuturor cetățenilor care ne-au votat și sunt convinsă că împreună cu toți colegii din Consiliul Local, indiferent de apartenența politică, vom munci împreună pentru comuna noastră. Recunosc că preiau un mandat dificil, pentru că este un mandat pe care îl preiau de la un primar care a dovedit că pot fi atrase fonduri europene, că se pot face investiții importante și care a dovedit că putem avea un Călinești european. În același timp, le dau tuturor asigurări că voi continua aceste demersuri și că această calitate mă obligă să depășesc aceste performanțe - Ioana Georgescu.

Într-adevăr, drumul spre modernizare a Călineștiului a început în urmă cu patru ani și sunt convins că noul primar va continua pe acest drum. Le mulțumesc celor care mi-au fost în echipă și sunt convins că noul Consiliul Local, că aparatul de specialitate din cadrul Primăriei, în echipă cu noul primar, vor lucra pentru binele Călineștiului. Trebuie să lăsăm, începând de astăzi, interesele de partid deoparte și să promovăm investițiile în comuna noastră, pentru că fiecare dintre dumneavoastră ați devenit acum aleșii tuturor cetățenilor, nu doar ai celor care v-au votat! - Mihai Georgescu.

Este o onoare să fim alături de domnișoara primar. Ioana Georgescu este un politician tânăr care are dorință și energie pentru a duce la capăt proiectele începute, dar și să înceapă noi proiecte care să corespundă nevoilor cetățenilor din Călinești. Vă urez mult succes și putere în această nobilă funcție de a conduce Primăria Călinești. Să dea dumnezeu să vă bucurați de tot ceea ce veți realiza frumos alături de primărița dumneavoastră și de consilierii locali - Cristina Stocheci.

Este un moment de bucurie, dar și de continuitate pentru că avem în față un edil tânăr, aflat la prima experiență administrativă, dar care sunt sigur că va asigura și continuitate în dezvoltarea acestei localități. Ioana Georgescu este o domnișoară care a dovedit și până acum, prin activitatea sa profesională, că poate produce valoare. Orice comunitate s-ar bucura să aibă un primar de perspectivă. Vreau să îi mulțumesc și lui Mihai Georgescu care a fost un primar destoinic și acest lucru s-a văzut și în investițiile care au fost făcute în acești patru ani. Este evident că de când domnia sa a asigurat managementul acestei localități lucrurile s-au schimbat vizibil în bine, iar acum misiunea de a asigura continuitatea acestei dezvoltări îi revine Ioanei Georgescu. Sunt convins că împreună vor face echipă bună pentru comunitatea din Călinești. 
Consiliul Județean Argeș a alocat peste 2,5 milioane lei în ultimii patru ani comunei Călinești, fonduri care au fost investite de Primărie în dotarea Căminului Cultural, în amenajarea de grupuri sanitare în Grădinița Văleni și la Școala Vernești, amenajare infrastructurii pentru activități recreative, construcția podului Moldoveanu, modernizarea iluminatului public și extinderea rețelei de alimentare cu apă. Vă dau tuturor asigurări că acest parteneriat va continua și în noul mandat - Adrian Bughiu.

Creșterea veniturilor tuturor românilor a fost și rămâne un obiectiv major al #PSD și al Guvernului Marcel Ciolacu. Acest lucru s-a realizat și datorită celei mai ample reforme a sistemului public de pensii, înfăptuită în acest an, și care a avut drept rezultat majorarea pensiilor, în medie, cu 40%.
Echipa PSD s-a întâlnit azi cu sute de #pensionari din Mioveni și Câmpulung pentru a discuta în amănunt despre noua lege a pensiilor și despre proiectele PSD pentru Argeș și pentru România. Oamenii au putut afla direct de la ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, informații concrete despre noua lege a pensiilor și au primit răspunsuri la întrebări punctuale.
“Noua lege a pensiilor nu este numai despre creșterea veniturilor. Este și despre #echitate și despre respect. Se bazează pe puncte de contributivitate, puncte de stabilitate și pentru prima dată recunoaște și valorifică veniturile nepermanente. Noua lege a pensiilor asigură pensii egale pentru muncă și contribuții egale, eliminând diferențele între cei cu același stagiu de cotizare. De asemenea, introduce un mecanism de creștere anuală a pensiilor. Reforma elimină inechitățile și garantează o creștere sustenabilă a pensiilor. Un aspect important este eliminarea pragului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, prevenind astfel înghețarea acestora până în 2070. Oamenii sunt prioritatea noastră!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Dintre cele peste 4,6 milioane de pensii din sistemul public de pensii, peste 3,8 milioane, adică 82,56%, au fost majorate ca urmare a recalculării.
Echipa PSD a fost apoi în mijlocul cetățenilor din cele două orașe, împreună cu care a discutat despre soluțiile PSD pentru o viață mai bună prin dezvoltare economică și socială și despre proiectul de țară al premierului Marcel Ciolacu, candidat la funcția de președinte al României.
Au fost alături de ministrul Simona Bucura-Oprescu deputații Remus Mihalcea și Pavelescu Nicolae, senatorul Cristina Mariana Stocheci, candidații la Camera Deputaților Cătălin Mîndroc, Făcăleaţă Ioana și Anca Anne-Marie Stoiculescu, candidatul pentru Senat Ionel Didea, directorul Casei Județene de Pensii Aida Enache, directorul ABAAV Bogdan David, consilieri județeni și locali.
Gazde bune, ca de fiecare dată, au fost primarul ales din Mioveni, Aurel Costache, și consilierul municipal Georgel Mădularea, președinte PSD Câmpulung.

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere sunt prioritare pentru PSD Argeș și pentru Guvernul Marcel Ciolacu.
În acest sens, Executivul a aprobat astăzi o hotărâre prin care suplimentează suma prevăzută pentru anul în curs în vederea acordării de fonduri pentru justă despăgubire în vederea exproprierii tuturor imobilelor situate pe tronsonul 4 al Drumului Expres Pitești - Craiova. Este vorba despre imobile situate pe raza localităților Lunca Corbului, Albota, Costești și Oarja pe tronsonul de la hotarul cu județul Olt până la Autostrada București - Pitești.
Lucrările pe acest segment de #drum expres sunt de utilitate publică de interes național. Suma alocată suplimentar în acest sens de la bugetul statului este de 236.000 de lei pentru aproape 48.000 mp de teren. Sunt vizate 188 de imobile.
Tronsonul 4 are 32 o lungime de kilometri și se desfășoară pe teritoriul județului Argeș. Se estimează că lucrările vor fi gata în acest an, urmând să facă legătura cu cei 72 kilometri ai Drumului Expres Pitești - Craiova deja dați în folosință.

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, și-a sărbătorit astăzi ziua de naștere într-un mod aparte: alături de colegi și în mijlocul argeșenilor care au venit în număr mare în Târgul de la Rociu. Ion Mînzînă și echipa PSD au discutat cu producătorii autohtoni și cu comercianții despre nevoile lor și despre proiectele #PSD pentru #Argeș și pentru #România.
Alături de Ion Mînzînă au fost senatorul Cristina Mariana Stocheci, deputatul Pavelescu Nicolae, candidații la Camera Deputaților Cătălin Mîndroc și Făcăleaţă Ioana, candidatul la Senat Ionel Didea, administratorul județului Cristian Puiu, primari, consilieri județeni și locali.
Alături de Marcel Ciolacu, liderul Partidul Social Democrat și candidat la președinția României, echipa PSD este Calea Sigură pentru Argeș și pentru România!