Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a semnat astăzi, la Guvern, încă 20 contracte de #finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii sociale pentru a răspunde nevoilor de recuperare și integrare a persoanelor cu #dizabilități în comunitate. La eveniment au fost prezenți șeful Cancelariei Primului-Ministru, Mihai Ghigiu, primari și conducători de instituții din unitățile administrativ-teritoriale beneficiare.
Proiectele selectate pentru finanțare au fost depuse de autorități ale administrației publice locale și județene și vizează dezvoltarea de servicii sociale noi, prin #investiții în construcția unor clădiri noi, la standarde nZEB și nZEB+ (consum redus de energie), precum și operaționalizarea unor servicii comunitare care să sprijine strategia Guvernului de dezinstituționalizare și prevenire a instituționalizării persoanelor cu dizabilități.
Serviciile dezvoltate prin aceste proiecte sporesc accesul persoanelor adulte cu dizabilități la servicii de calitate și conduc la îmbunătățirea calității vieții și incluziunii sociale a acestora.
”Indiferent câte se schimbă în viața noastră, un lucru trebuie să rămână de neclintit: solidaritatea cu oamenii aflați în nevoie. Reformarea sistemului de asistență socială în România a început anul trecut ca răspuns la nevoia de schimbare a mecanismului de funcționare, a principiilor și modului în care se pot acorda servicii pentru cei aflați în nevoie. Reformele nu își ating cu adevărat scopul decât dacă sunt însoțite de investiții relevante, care să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Prin semnarea celor 20 de noi contracte de finanțare pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare destinate persoanelor cu dizabilități peste 1.800 de persoane vulnerabile vor beneficia în mod direct de servicii sociale de calitate. Finanțarea acestor servicii marchează continuarea implementării efective a angajamentelor asumate de Guvernul României în cadrul reformei majore a asistenței sociale. Resursele pe care le investim nu sunt doar bani sau ziduri; ele reprezintă un angajament de a transforma vieți, construim un țesut social de sprijin. Reforma înseamnă schimbare, iar oamenii sunt deseori reticenți la schimbare. Însă orice îmbunătățire a unui sistem, a unor măsuri, aduce după sine invariabil și încrederea. Pe asta ne bazăm atunci când ne gândim la viitorul acestei reforme, însoțită de investiții adecvate. Mulțumesc colegilor din MMSS pentru implicarea în derularea acestor proiecte”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Cele 20 de proiecte pentru care s-au semnat azi contracte vor fi finanțate prin PNRR cu suma totală de 79.035.640 de lei (aproximativ 13.400.000 de euro). Ca urmare a accesării de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a axelor de finanțare prin PNRR, în total, sunt finanțate 94 centre de zi pentru persoane cu dizabilități, cu o valoare totală de 35.000.000 de euro. Astfel, numărul total de beneficiari sprijiniți prin implementarea acestor proiecte este de aproximativ 8.500 persoane cu dizabilități.
Proiectele au fost semnate în cadrul Investiției I.2 - Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, ținta 396 - Noi servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilități, cu termen de realizare Q4 2025.

Deputatul Remus Mihalcea, senatorul Cristina Mariana Stocheci, vicepreședintele Consiliului Județean Adrian Dumitru Bughiu, Făcăleaţă Ioana – candidat PSD la Camera Deputaților, notarul public Ionel Didea, candidat PSD la Senatul României – alături de consilieri județeni, membri și simpatizanți, au fost astăzi alături de piteșteni și cu acest prilej au afirmat din nou angajamentul PSD față de cetățeni.
PSD și Marcel Ciolacu sunt Calea Sigură pentru Argeș și pentru România! Muncim împreună pentru oameni, pentru comunități, pentru un viitor mai bun. Roadele guvernării PSD sunt vizibile și contribuie la o viață mai bună pentru fiecare român!

În perioada 1-4 octombrie 2024, o delegație a Consiliului Județean Argeș condusă de vicepreședintele Adrian-Dumitru Bughiu a participat la reuniunile Biroului AIRF la Paris, la invitația președintelui Asociației Internaționale a Regiunilor Francofone, Laurent WAUQUIEZ.
Conform agendei lucrărilor, au fost adoptate programul de activități realizat pe anul 2024, execuția bugetară pe anul 2024 și bugetul inițial pentru anul 2025, dar și perspectivele principalelor activități pentru 2025, pe cele 4 comisii de specialitate:
Comisia Afirmarea rolului Regiunilor
Comisia Francofonie economică
Comisia Mediu, Apă, Energie, Climat
Comisia Tineret, Educație, Cultură
În cadrul Comisiei Tineret, Educație, Cultură, a fost lansată, din partea Consiliului Județean Argeș, invitația de participare la Festivalul Internațional de Folclor “Carpați”, ediția 2025.
La invitația Senatorului Stephane SAUTAREL, vicepreședinte al Comisiei de Finanțe, a fost organizată o vizită la Senatul francez, unde au avut loc și discuții cu Agenția Franceză de Dezvoltare privind perspectivele parteneriatului cu AIRF.
Următoarea zi a fost dedicată întâlnirilor cu conducerea Consiliului Regional Ile-de-France, cu doamna Președintă Valerie PECRESSE și cu doamna Anne- Louise MESADIEU, consilieră regională - delegat special pentru Cooperarea solidară și Francofonie. De asemenea, s-a participat la prima ediție a Întâlnirilor franciliene ale Francofoniei. Acest Forum a avut ca tematici încurajarea tinerilor de a se înscrie într-un spațiu francofon dinamic și atractiv, francofonia economică - o temă comună, diversitatea și rolul motor al culturii în spațiul francofon. Programul a continuat cu inaugurarea spațiului expozițional dedicat renovării patrimoniale a Vilei 49 din Hanoi – Vietnam.
Ultima zi a vizitei a fost dedicată Salonului Francotech, unde a avut loc deschiderea oficială în prezența președintelui francez Emanuel Macron, a premierului canadian Justin Trudeau, a numeroși șefi de stat și de guvern francofoni, urmată de conferințe tematice și vizite ale standurilor.
În cadul Salonului Francotech, România a fost reprezentată de standul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București și de rectorul Mihnea Costoiu, alături de senatorul Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a semnat astăzi, la Guvern, încă 20 contracte de #finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii sociale pentru a răspunde nevoilor de recuperare și integrare a persoanelor cu #dizabilități în comunitate. La eveniment au fost prezenți șeful Cancelariei Primului-Ministru, Mihai Ghigiu, primari și conducători de instituții din unitățile administrativ-teritoriale beneficiare.
Proiectele selectate pentru finanțare au fost depuse de autorități ale administrației publice locale și județene și vizează dezvoltarea de servicii sociale noi, prin #investiții în construcția unor clădiri noi, la standarde nZEB și nZEB+ (consum redus de energie), precum și operaționalizarea unor servicii comunitare care să sprijine strategia Guvernului de dezinstituționalizare și prevenire a instituționalizării persoanelor cu dizabilități.
Serviciile dezvoltate prin aceste proiecte sporesc accesul persoanelor adulte cu dizabilități la servicii de calitate și conduc la îmbunătățirea calității vieții și incluziunii sociale a acestora.
”Indiferent câte se schimbă în viața noastră, un lucru trebuie să rămână de neclintit: solidaritatea cu oamenii aflați în nevoie. Reformarea sistemului de asistență socială în România a început anul trecut ca răspuns la nevoia de schimbare a mecanismului de funcționare, a principiilor și modului în care se pot acorda servicii pentru cei aflați în nevoie. Reformele nu își ating cu adevărat scopul decât dacă sunt însoțite de investiții relevante, care să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Prin semnarea celor 20 de noi contracte de finanțare pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare destinate persoanelor cu dizabilități peste 1.800 de persoane vulnerabile vor beneficia în mod direct de servicii sociale de calitate. Finanțarea acestor servicii marchează continuarea implementării efective a angajamentelor asumate de Guvernul României în cadrul reformei majore a asistenței sociale. Resursele pe care le investim nu sunt doar bani sau ziduri; ele reprezintă un angajament de a transforma vieți, construim un țesut social de sprijin. Reforma înseamnă schimbare, iar oamenii sunt deseori reticenți la schimbare. Însă orice îmbunătățire a unui sistem, a unor măsuri, aduce după sine invariabil și încrederea. Pe asta ne bazăm atunci când ne gândim la viitorul acestei reforme, însoțită de investiții adecvate. Mulțumesc colegilor din MMSS pentru implicarea în derularea acestor proiecte”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Cele 20 de proiecte pentru care s-au semnat azi contracte vor fi finanțate prin PNRR cu suma totală de 79.035.640 de lei (aproximativ 13.400.000 de euro). Ca urmare a accesării de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a axelor de finanțare prin PNRR, în total, sunt finanțate 94 centre de zi pentru persoane cu dizabilități, cu o valoare totală de 35.000.000 de euro. Astfel, numărul total de beneficiari sprijiniți prin implementarea acestor proiecte este de aproximativ 8.500 persoane cu dizabilități.
Proiectele au fost semnate în cadrul Investiției I.2 - Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, ținta 396 - Noi servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilități, cu termen de realizare Q4 2025.

PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături de cei 18 candidați (12 pentru Camera Deputaților și 6 pentru Senat) au fost astăzi și numeroși primari și viceprimari, consilieri județeni și locali și membri social-democrați din întreg județul.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament, aflându-se pe locul 1 al listei pentru Camera Deputaților.
”Alegerile locale și cele europarlamentare de anul acesta atestă faptul că principala și cea mai importantă forță politică este reprezentată de echipa PSD. Rezultatele de la Consiliul Județean și ale colegilor noștri primari arată că echipa social-democrată se bucură de încrederea argeșenilor. Faptele au fost de fiecare dată politica noastră, a echipei Ion Mînzînă și a primarilor care, prin ceea ce au reușit să facă, au arătat că sunt cei mai performanți și respectați oameni din comunitățile dânșilor. Astăzi venim în fața argeșenilor cu gândul de a continua construcția pentru Argeș. Dar gândul nostru nu se îndreaptă doar către argeșeni, se îndreaptă către toți românii. Ne dorim ca în echipă cu președintele Marcel Ciolacu să avem o Românie în care veniturile românilor să continue să crească. Ne dorim o Românie reindustrializată și în care să finalizăm autostrăzile, inclusiv Pitești-Sibiu. Ne dorim o țară în care protejăm drepturile celor din diaspora și le oferim o șansă în plus să se întoarcă acasă. Ne dorim o țară sigură, în care tinerii să fie feriți de tentația drogurilor și nu numai! Aceasta este România pentru care noi, echipa social-democrată, muncim și pe care, împreună cu dumneavoastră, cu toți argeșenii, cu toți românii, ne dorim să o transformăm în realitate. Sunt convinsă că vom avea o victorie frumoasă, așa cum am avut de fiecare dată în Argeș, și pentru asta le mulțumim argeșenilor care de fiecare dată ne-au creditat cu încrederea dânșilor.”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.
Lista PSD Argeș pentru Senat este deschisă de senatorul Ovidiu Puiu, profesor universitar doctor.
”Să nu uităm de unde am plecat și unde ne aflăm, am început în opoziție și astăzi ne aflăm la guvernare cu un guvern condus de președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu. Acest guvern cred că a făcut cele mai spectaculoase lucruri din ultimii 30 de ani, începând cu Legea Pensiilor al cărei artizan, ministrul Simona Bucura-Oprescu, este azi aici cu noi. În urmă cu 4 ani, președintele Ion Mînzînă spunea că o să aducă Argeșul pe primul loc. Astăzi, Argeșul este pe primul loc. Niciodată în ultimii peste 30 de ani nu au fost mai multe investiții, fie că vorbim de drumuri, fie că vorbim de școli, fie că vorbim de rețele de canalizare, fie că vorbim de stadionul din Trivale și enumerarea poate să continue, iar acest lucru este meritul echipei Partidului Social Democrat. Președintele Marcel Ciolacu este calea sigură pentru prosperitatea României, iar echipa Partidului Social Democrat este garantul că vor continua investițiile pentru locuri de muncă mai multe și mai bine plătite, pentru dezvoltare și pentru un nivel de trai mai bun. Eu am convingerea că noi ca națiune avem nevoie de unitate mai mult ca oricând, iar această unitate vine în principal din valorile cultivate de PSD: tradiție, familie și, mai presus de orice, credința în bunul Dumnezeu! Mergem împreună la victorie!”, a spus Ovidiu Puiu.
Ion Mînzînă a câștigat de o manieră categorică alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș în iunie. Prezența sa pe lista pentru Senat este, în fapt, un angajament de susținere totală a candidaților PSD Argeș pentru Parlament.
”Avem cea mai bună echipă! Avem o echipă competitivă, o echipă care de fiecare dată a câștigat. Și de data aceasta se va mobiliza și va fi echipa câștigătoare. Avem susținerea unui număr mare de cetățeni din județul Argeș și a acestor minunați primari care sunt motorul PSD-ului. Am demonstrat până acum că suntem un partid serios, că suntem singurul partid care dorește cu adevărat o construcție durabilă pentru România. Am demonstrat că avem vocația construcției. Noi am demonstrat tot timpul că suntem o echipă unită. Am demonstrat tot timpul că dorim mai bine pentru cetățenii județului și pentru cetățenii României. Tot timpul am vrut să fim aproape de cetățeni și asta vom face în continuare. Ei sunt cei care ne dau energia necesară să muncim pentru județ și pentru România.”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș.
Toate candidaturile au fost atent evaluate, PSD Argeș dorind să vină în fața argeșenilor cu o echipă de profesioniști capabili să reprezinte cu succes Argeșul în Parlamentul României, ca și până acum.
Iată cine sunt candidații PSD Argeș:
Camera Deputaților
​1.​Simona Bucura-Oprescu
​2.​Remus-Gabriel Mihalcea
​3.​Cătălin-Viorel Mîndroc
​4.​Ioana Făcăleață
​5.​Nicolae Pavelescu
​6.​Valentin-Viorel Enache
​7.​Anca-Anne-Marie Stoiculescu
​8.​Eleodor-Olavi Nițescu
​9.​Valentin-Ion Deaconescu
​10.​Adrian-Dumitru Bughiu
​11.​Iustin-Valentin Olteanu
​12.​Georgel Mădulărea
Senat
​1.​Ovidiu Puiu
​2.​Cristina-Mariana Stocheci
​3.​Ionel Didea
​4.​Elena-Cristina Popa
​5.​Marius-Cristian Puiu
​6.​Ion Mînzînă

Casa Județeană de Pensii Argeș a făcut recent anunțuri importante privind modificările aduse de noua lege a pensiilor, care aduc noutăți semnificative pentru beneficiari. Printre acestea, se regăsesc detalii esențiale legate de cumulul pensiei cu alte surse de venit, o problemă care a stârnit multe discuții în rândul pensionarilor.
Astfel, pot cumula pensia cu alte venituri pensionarii sistemului public de pensii care realizează venituri din: activități pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal; activități în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, indiferent de nivelul veniturilor.Ca noutate, introdusă de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, și pensionarii de invaliditate pot cumula pensia cu alte venituri indiferent de gradul de invaliditate.

Noua lege a pensiilor prevede că nu pot cumula pensia cu alte venituri: soţul supravieţuitor beneficiar al unei pensii de urmaş, care realizează venituri lunare mai mari decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată (3.700 lei începând cu data de 1 iulie 2024); beneficiarul unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare, fie în baza unui contract individual de muncă, fie în baza unui raport de serviciu.

Demnitarii nu pot cumula pensia anticipată cu alte venituri
Pensia anticipată nu poate fi cumulată cu alte venituri nici de persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care este numită în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrul cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cărui drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii, cu cele ale persoanelor susmenționate.
În vederea valorificării stagiului de cotizare realizat după data înscrierii la pensie, pensionarii pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei prin adăugarea acestuia, în condiţiile legii, o singură dată într-un an calendaristic.

Stagiul de cotizare realizat în regim de cumul nu intră în calculul punctelor de stabilitate