Politistii bucuresteni au surprins un barbat in timp ce se masturba in apropierea unei fetite. Acesta a fost saltat, si, spre surprinderea politistilor, au descoperit ca el era jandarm.
Un jandarm al Unităţii 0829 Pază ambasade şi alte obiective diplomatice a fost de poliţiştii Secţiei 7 din Capitală, marţi, în timp ce se masturba în faţa unei fetiţe de 12 ani, lângă parcul Plumbuita din sectorul 2,
Jandarmul, care era în civil, a fost surprins în jurul orei 12.10 de o patrulă de Poliţie.
"Avea pantalonii în vine şi a devenit violent în momentul în care s-a încercat imobilizarea lui",sustin  politistii.
În cele din urmă, poliţiştii au reuşit să-l imobilizeze pe jandarm şi l-au adus la Secţia 7, unde acesta a fost audiat şi şi-a recunoscut fapta.

Primul mare lider de sindicat a fost condamnat la INCHISOARE. Fostul lider de sindicat Marius Petcu a fost condamnat la 7 ani de inchisoare cu executare. <br />Sentinţa magistraţilor ÎCCJ este definitivă şi irevocabilă. El a fost condamnat pentru fapte de corupţie, după ce ar fi primit aproape 1,4 milioane de lei de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii unui contract pentru lucrări la un centru din Snagov.
Marius Petcu a fost eliberat din arest în 20 iunie, ca urmare a deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea lui de eliberare provizorie sub control judiciar.

"În privinţa inculpatului (Marius Petcu, n.r.) nu rezultă şi nu s-a făcut nicio dovadă că ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal, prin sustragerea sa, prin influenţarea participanţilor procesuali în declaraţiile lor - chiar dacă în cauză sunt de audiat martorii stabiliţi prin rechizitoriu - ori că ar putea comite noi infracţiuni", se arăta în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti prin care Petcu, acuzat de luare de mită în formă continuată, a fost eliberat provizoriu sub control judiciar.

Petcu a stat în arest preventiv din 31 martie, el fiind prins, în 24 martie, luând mită 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov.

Dupa o serie de dispute legate de adoptarea bugetara europeana intre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni, Victor Ponta a anuntat ca pactul de coabitare semnat de Traian Basescu la inceputul anului nu mai este valabil. Basescu l-a catalogat pe Ponta drept nemultumitul national, in timp ce Ponta l-a catalogat pe Basescu drept leu la Otopeni si pisoi la Bruxelles.
Cei doi nu s-au inteles nici pe tema scrisorii comune pe care Executivul si Parlamentul au dorit sa o trimita, cu semnatura Presedintiei, pentru aderarea Romaniei la zona Schengen.

Europarlamentarul Victor Bostinaru, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European şi raportor pentru Fondul de Coeziune, consideră că rezultatul negocierilor din Consiliu va accentua criza economică din Uniunea Europeană prin continuarea politicilor de austeritate şi a reducerilor bugetare şi crede că Parlamentul European va respinge proiectul de ubuget, mai ales că votul va fi unul secret. „Este un buget care urmează în continuare filosofia obtuză a austerităţii şi a reducerilor bugetare. Iar aşa cum Parlamentul European a afirmat prin liderii celor mai importante patru grupuri politice, sunt convins că nu va ezita să-l respingă”.
Conform eurodeputatului, acest buget va afecta în special ţările care au aderat la Uniunea Europeană după anul 2004 şi, ţinând cont de dimensiunea reducerilor bugetare: „Este dezamăgitoare poziţia preşedintelui Traian Băsescu, care, după ce şi-a angajat dreptul exclusiv de a reprezenta România la Consiliu, încearcă acum să prezinte românilor acest eşec ca o adevărată victorie. Este nu doar un eşec pentru Traian Băsecu şi pentru cei care încă mai aveau speranţă în capacitatea preşedintelui de a promova interesele României, ci este o complicitate la dezastrul care ameninţă întreaga Uniune”. „Cele 9 miliarde de euro pierdute de Traian Băsescu, continuă de fapt seria catastrofelor economice generate de preşedintele ţării mele, prin promovarea aberantă a politicii de austeritate şi prin susţinerea guvernelor Boc şi Ungureanu, guverne corupte şi incapabile de a absorbi bani europeni. Nu ai cum să te declari mulţumit când ţi-au fost amputate fondurile la care aveai dreptul. Negocierile trebuiau conduse cu respectarea principiilor afirmate în toamna anului trecut şi nu cu atitudinea unui comandant de navă” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru.
Bugetul UE "nu poate trece de Parlamentul European, care are ultimul cuvânt, conform Tratatului de la Lisabona. Parlamentul European poate aproba sau respinge, cu majoritate de voturi, poziţia Consiliului, fără a putea adopta amendamente pentru cadrul multianual. În caz de neaprobare de către Parlament, Comisia Europeană propune un buget anual bazat pe plafoanele şi liniile directoare prevăzute de bugetul în curs pentru 2013. Parlamentul poate să propună, în acest caz, amendamente la proiectul Comisiei, iar dacă există dezacord cu Consiliul, se convoacă un comitet de conciliere.
În caz de menţinere a dezacordului, Comisia prezintă un nou proiect de buget. Dacă de această dată Consiliul respinge şi Parlamentul aprobă, Parlamentul decide ca autoritate bugetară. În cazul în care nu poate fi adoptat bugetul anual, cheltuielile la nivelul Uniunii se efectuează în baza unui buget lunar calculat în funcţie de plafoanele maximale ale anului precedent împărţite la cele 12 luni, a detaliat procedura europarlamentarul PSD.

CITESTE SI
Exclusiv Victor Bostinaru atac la Preda: Nu credeam că veţi trata precum lăutarii, după ureche, un subiect atât de complex
Tensiuni pe bugetul UE. Romania pierde: taieri la coeziune si politica agricola comuna
Dezvoltarea rurala- cu peste un miliard euro mai putin in viitorul buget european
Tensiuni pe bugetul UE. Romania pierde: taieri la coeziune si politica agricola comuna
Scandal pe bani europeni. Ce buget ar primi Romania

Eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European şi raportor pentru Fondul de Coeziune, consideră că rezultatul negocierilor din Consiliu va accentua criza economică din Uniunea Europeană prin continuarea politicilor de austeritate şi a reducerilor bugetare si ii da o replica acida europarlamentarului PDL Cristian Preda, după ce acesta solicitase tuturor europarlamentarilor să voteze bugetul controversat.
„Fac un apel la distinsul meu coleg Cristian Preda să parcurgă cu atenţie rezultatul negocierilor din Consiliu. Aş dori să-i reamintesc că pentru perioada 2007-2013, România a fost pusă în faţa unui buget deja constituit şi pentru care nu am avut drept de vot, faţă de cum s-a întâmplat în acest caz.
România va pierde aproximativ 9 miliarde de euro în ciclul următor, în condiţiile în care, bugetul de 960 de miliarde de euro se împarte la 28 de state membre (+Croaţia). Traian Băsescu a făcut concesii conservatorilor din Consiliu pe seama intereselor legitime ale României. Dl. Cristian Preda se expune încă o dată ridicolului încercând să apere dezastrul negocierii lui Traian Băsescu de la Consiliu, punându-se în opoziţie cu liderul propriului grup, Joseph Daul, sau cu poziţiile unor prestigioşi lideri PPE precum Alain Lamassoure sau Reimer Boge. Cu toţii aveam alte aşteptări din partea unui profesor universitar şi nu credeam că veţi trata precum lăutarii, după ureche, un subiect atât de complex", a transmis Bstinaru pe site-ul sau.
Bugetul multinanual 2014-2020 va fi votat prin vot secret, a anunatat Martin Schulz, presedintele Parlamentului European.
CITESTE SI
Tensiuni pe bugetul UE. Romania pierde: taieri la coeziune si politica agricola comuna
Dezvoltarea rurala- cu peste un miliard euro mai putin in viitorul buget european
Tensiuni pe bugetul UE. Romania pierde: taieri la coeziune si politica agricola comuna
Scandal pe bani europeni. Ce buget ar primi Romania

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a anunţat pe Twitter că s-a ajuns la consens pe bugetul UE. Acordul la care au ajuns liderii europeni cu ocazia summitului de la Bruxelles prevede un buget multianual al Uniunii Europene de 960 de miliarde de euro, prima scădere bugetară din istoria Blocului comunitar. Romania a obtinut pentru perioada 2014-202 39,8 miliarde de euro, potrivit preşedintelui Băsescu. Comparativ, pentru exerciţiul financiar 2007-2013, România are o alocare totală de 33,5 miliarde euro.
Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, vineri, la Bruxelles, sumele pe care le primeşte România din bugetul UE în 2014-2020 pe programe, el menţionând că în total este vorba despre un buget de 39,887 miliarde de euro.

"Bugetul UE pentru perioada 2007-2013 a fost de 994 de miliarde. Bugetul 2014-2020 este de 960 de miliarde, este prima dată în istoria UE când bugetul scade. În aceste condiţii, faptul că România reuşeşte o creştere de 18% este un lucru foarte bun şi este şi cel mai important procentaj de creştere dintre toate cele 28 de state", a precizat Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat că este foarte dezamăgit de rezultatul final al alocării bugetare UE petru România, care este prezentat să pară mai bun, dar de fapt este foarte rău faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene şi practic nu s-a obţinut niciun euro în plus faţă de noiembrie, iar" legenda cu preşedintele Băsescu mare negociator a murit".

Oricum, este foarte posibil, dupa cum s-a anuntat, ca europarlamentarii PSE si ALDE sa nu voteze propunerea lui van Rompuy, considerand inacceptabil 7 ani de austeritate bugetara.
CITESTE SI

Tensiuni pe bugetul UE. Romania pierde: taieri la coeziune si politica agricola comuna
Dezvoltarea rurala- cu peste un miliard euro mai putin in viitorul buget european
Exclusiv Victor Bostinaru atac la Preda: Nu credeam că veţi trata precum lăutarii, după ureche, un subiect atât de complex